E ziua mea de nastere motiv bucurie ar trebui dar in suflet salasuieste un gol pe care nu-l pot umple cu nimic.In toti acesti ani simt ca nu am realizat nimic,nimic….nici macar timpul nu stiu cand sa dus.Oricat mi-as dori sa nu am regrete ele tot si-au facut loc in sufletul meu.Un loc al lor pentru procese de constiinta,sec,urat,greu.
Am acea senzatie ca nimic nu poate umple acel gol….si mi-e greu incat nu-mi gasesc cuvintele sa le pot asterne aici.Scriu sa se duca,sa ma descarc,sa treaca acea rana adanca.Poate ca sunt obsedata de iubire,o iubire nemarginita pe care nu am primit-o din partea nimanui..o iubire pura venita din suflet.In schimb eu am stiut de fiecare data sa daruiesc totul pe tava,sa-mi las sufletul zdrobit de mandria,foamea de rau a altora.
Nu stiu ce ma afecteaza mai tare,faptul ca ma simt neiubita,faptul ca simt ducanduse ani,sau poate lipsa unor persoane din viata mea.Ma intriga,ma face sa ma simt neputincioasa.Am acele moente cand il intreb pe Dzeu de ce eu traiesc povestea asta,viata asta de la inceput de cand am primele amintiri pana in prezent.
Nu cred in vorbe,nici faptele nu-s o dovada prea clara.Mereu imi pun un semn de intrebare pentru ca instinctiv compar faptele altora cu ale mele si par asimetrice.
Oricat de mult imi zice sau face A pentru mine acum tot ma indoiesc de el….poate pentru ca eu pentru a-mi arata ceva procedez altfel.Poate…sau nu e deloc bine cum procedez, dar increderea e un punct sensibil pentru mine.
ei au spus ca..